Inflație

Harta țărilor în funcție de rata inflației în anul 2019.

Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale, într-o economie de scară.

Inflația este un indicator final, care arată la sfârșit de an fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează și conduc la o stabilitate a prețurilor de consum.

Cauzele inflației

Principalele cauze ale inflației sunt:

• inflația prin monedă - emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri și servicii;
• inflația prin cerere - excedentul de cerere agregată față de oferta agregată;
• inflația prin costuri - creșterea costurilor de producție, independent de cererea agregată;
• inflația importată;
• inflația prin structuri.

Formele inflației

Formele inflației sunt:

• inflația târâtoare (sau liniștită), care se referă la creșterea treptată și continuă a prețurilor de până la 3%. Termenul a fost propus de către Franklyn Holzman, profesor la universitatea Tufts, în 1959;
• inflația moderată, care reprezintă creșterea anuală a prețurilor cu 15-30%. Definiția inflației moderate a fost propusă de către Rudiger Dornbusch, profesor la MIT, și Stanley Fischer, primul vicedirector executiv al FMI, în 1993;
• criza inflaționistă, care reprezintă acea perioadă de cel puțin doi ani pe parcursul căreia rata anuală a inflației depășește 40%. Definiția crizei inflaționiste a fost propusă de către Michael Bruno și William Easterly, economiști la Banca Mondială, în 1998;
• inflația rapidă, când ritmul anual de creștere a prețurilor se apropie de 10%;
• inflația galopantă, când creșterea prețurilor depășește 10% anual;
• hiperinflația, care reprezintă creșterea prețurilor de peste 50% pe lună. Definiția hiperinflației a fost formulată pentru prima dată de către Phillip Cagan, profesor la Universitatea Columbia, în 1956. Hiperinflația începe în luna în care creșterea prețurilor depășește 50% și se termină dacă rata creșterii prețurilor scade sub 50% și timp de un an se menține sub acest nivel. După alți autori, hiperinflația presupune o rată medie anuală de 1.000% și peste acest nivel.

Măsurarea inflației

• în mărime absolută - Excedentul de masă monetară față de oferta reală de mărfuri, care dă naștere la un surplus de cerere absolută nominală ce se traduce prin majorări ale prețurilor efective;
• în expresie relativă - Este raportul dintre excedentul sau surplusul de monedă (respectiv, de cerere) și oferta reală de bunuri și servicii, în economie, căruia îi corespunde o anumită majorare a prețurilor.

1. Indicele general al prețurilor IGP;
2. Indicele prețurilor de consum;
3. Indicele puterii de cumpărare a banilor IPCB.

Măsuri de prevenire a inflației

• Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată:
  • politică monetară riguroasă, de natură să evite excedentul de monedă în economie;
  • politica bugetară a statului, orientată spre reducerea deficitului bugetar, spre menținerea la un nivel a cheltuielilor publice, în perioada respectivă, și spre ridicarea, în anumite limite, a nivelului impozitelor și al taxelor, care să frâneze creșterea cererii și a prețurilor;
  • politica dobânzilor la creditele acordate, prin care să nu se ajungă la o micșorare artificială a ratei dobânzii și la ieftinirea creditului;
• Măsuri de stimulare a creșterii ofertei:
  • o politică de salarizare corelată cu rezultatele economice obținute prin muncă, prin care să se evite creșterea costurilor medii;
  • creșterea capacității de adaptare a aparatului de producție la cerințele pieței;
  • stimularea extinderii potențialului de producție, prin investiții de capital în mijloacele de producție performante, prin forța de muncă într-o structură de calificare nouă, prin inovații, prin creșterea productivității factorilor de producție.

Consecințele inflației

Printre consecințele inflației se numără:

• scăderea puterii de cumpărare a populației;
• redistribuirea veniturilor și a avuției;
• stimularea înclinației spre consum și descurajarea înclinației spre economisire;
• avantajarea debitorilor (în moneda națională);
• rata inflației, care influențează rata dobânzii.

Consecințele inflației pe care le suportă populația, viața social-economică în ansamblul ei sunt cunoscute sub denumirea de cost al inflației.

Controlul inflației

Politica monetară este politica adoptată de autoritățile monetare (cel mai frecvent banca centrală a unei națiuni) pentru a-și atinge obiectivele.

Cursuri de schimb fixe

În cadrul unui regim valutar cu curs de schimb fix, moneda unei țări este legată ca valoare de o altă monedă unică sau de un coș de alte monede. Un curs de schimb fix este de obicei utilizat pentru a stabiliza valoarea unei monede, în raport cu moneda de care este legată. De asemenea, poate fi utilizat ca mijloc de control al inflației dacă zona monetară legată de ea însăși menține o inflație scăzută și stabilă. Cu toate acestea, pe măsură ce valoarea monedei de referință crește și scade, la fel crește și moneda legată de aceasta. Aceasta înseamnă, în esență, că rata inflației din țara cu curs de schimb fix este determinată de rata inflației țării de care este legată moneda. În plus, un curs de schimb fix împiedică un guvern să utilizeze politica monetară internă pentru a atinge stabilitatea macroeconomică.

Controlul prețurilor și raționalizarea

O altă metodă încercată în trecut a fost controlul prețurilor. Economiștii, în general, recomandă împotriva impunerii controlului prețurilor din cauza penuriilor rezultate. Controlul prețurilor cu raționalizare a fost utilizat cu succes în medii de război. Cu toate acestea, utilizarea lor în alte contexte este mult mai mixtă.

Reducerea impozitelor

Reducerea taxei pe vânzări sau a taxei pe valoarea adăugată poate reduce prețurile pe o piață concurențială.

Inflația în România

Inflația în România a fost o problemă majoră în anii 1990, atunci când aceasta a atins un vârf de 256% în anul 1993. De atunci, inflația a scăzut lent, ajungând la o perioadă de deflație în 2015.

În cea mai mare parte a perioadei socialiste, inflația a fost relativ scăzută, datorită economiei planificate la nivel central. Excepții în acest sens au fost la începutul politicii de austeritate în anii 1980, când prețurile au fost majorate pentru a reduce consumul și a permite guvernului să ramburseze datoria externă.

În urma declanșării reformelor economice liberale în luna noiembrie a anului 1990, pe măsură ce prețurile și ratele de schimb au fost liberalizate treptat, inflația a început să crească.

În anul 1997, în urma eliminării subvențiilor, a avut loc o nouă criză a inflației.

Ulterior, tendința a fost de scădere graduală, atingând minime istorice în 2015, an marcat de o scurtă perioadă de deflație.

Astăzi, România se află între primele cinci țări din Uniunea Europeana în ceea ce privește inflația. Prețurile produselor și ale serviciilor au crescut cu 5,2% în luna septembrie a anului 2021, față de anul anterior, potrivit datelor Eurostat.

Situația actuală (2025–2026)

În perioada recentă, România s-a confruntat cu o presiune inflaționistă severă, menținându-se constant peste media europeană. Conform datelor Eurostat, România a încheiat anul 2025 cu cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană, înregistrând un nivel de 8,6% în luna decembrie, o valoare de aproape patru ori mai mare decât media UE, de 2,3%.

La începutul anului 2026, România continuă să ocupe prima poziție în UE la acest indicator, fiind urmată la distanță semnificativă de țări precum Estonia și Croația.

Vezi și

• Deflație
• Stagflație
• Slumpflație
• Hiperinflație
• Lista țărilor în funcție de rata inflației

Legături externe

• „inflație” la DEX online
• ro Definiția termenului Inflație Arhivat în 21 iunie 2009, la Wayback Machine.